Ce ar trebui sa stii despre prima clasa de yoga?

Din fericire, yoga a luat o amploare fantastica si in Romania si din ce in ce mai multi oameni isi doresc sa afle ce presupune aceasta activitate, tot mai multi practica si din ce in ce mai multi incep sa predea yoga. Nu vrei sa stiicat de mult ma bucura acest lucru, avand in vedere ca atunci cand am decis sa imi schimb viata si sa plec in India pentru yoga si mai ales, cand m-am intors si am deschis studio-ul de yoga, toti ma priveau ca pe o ciudata care a luat-o pe cai dubioase. :))))

Daca yoga ti-a trezit interesul si ai vrea sa incerci, dar nu stii de unde sa incepi si nici ce asteptari sa ai, poate ca acest articol iti va fi de folos.

Cu totii am pasit pentru prima oara la o clasa de yoga, asa ca daca esti nervos, nelinistit, nu ai de ce sa fii.

Ce sa porti?

Nu trebuie sa investesti in ultima colectie a brandurilor de yoga pentru inceput. Poarta ceva in care sa te poti misca cu usuinta, ceva lejer, care sa iti poata permite sa respiri, preferabil din materiale naturale.

Chiar daca, trebuie sa recunosc, iubesc brandurile de yoga datorita faptului ca materialele foarte prietenoase si rezistente, pana in momentul in care nu te indragostesti iremediabil de yoga si practici constant, nu se justifica investitia in astfel de echipamente. Eu am zilnic 4-5 cursuri si este absolut necesar sa folosesc echipamente de calitate, care sa reziste.

Nu uita ca yoga se practica in picioarele goale, asa ca asigura-te ca iti lasi incaltamintea in lobby.

Iti poti lua o pereche de sosete pe care sa o folosesti la final, in savasana( postura de relaxare).

Ce sa aduceti cu tine?

Salteluta este lucrul esential care, in timp, va deveni o prelungire a propriei persoane.

Desi majoritatea studio-urilor  ofera gratuit salteluta, incurajez utilizarea propriei saltele, din motive de igiena si siguranta. Daca nu doresti sa investesti intr-un astfel de accesoriu, este in regula, dar in timp, pe masura ce iti vei dezvolta practica personala, veti simti nevoia sa iti achizitionezi propria saltea.

Un prosop antiderapant si absorbant pentru salteluta este de asemenea important, mai ales in cazul in care nu ai propria saltea. Este mult mai igienic sa pui fruntea pe un prosop si nu direct pe saltea, acolo unde au mai calcat multi alti oameni, chiar daca se dezinfecteaza saltelele dupa fieare utilizare.

Poti avea o sticla de apa, in cazul in care simtiti nevoia sa te hidratezi.

Ce mananci inainte de yoga?

O masa usoara, inainte cu 1-2 h te va ajuta sa ai energia necesara pentru a face fata cerintelor fizice ale acestei practici. Stai departe de mancaruri grele si stomacul va va multumi. 🙂

Este esential sa fim hidratati, asa ca nu neglija acest aspect.

Ajungi mai devreme pentru clasa.

Serios, vino mai devreme. Stiu ca traim in secolul vitezei,ca orice minut e pretios si ca suntem mereu pe fuga, dar yoga este despre a evada din haosul cotdian, asa ca ia-ti timp pentru a ajunge, pentru a te schimba, pentru a iti alege salteluta si a te aseza in liniste, deconectandu-te si linistindu-ti mintea inaintea clasei, intrand in energia spatiului.

Dar daca nu pot face o postura(asana)?

Atunci nu o face. Asculta-ti corpul, respecta-l, onoreaza-l.

Yoga este o calatorie personala, iar studio-urile sunt judgement-free zone. Fiecare corp are limitarile proprii si fiecare ne aflam intr-un anumit moment de evolutie. Fii   bland cu tine, nu iti depasi limitele, fa ce poti, evolueaza incet, dar sigur, cu pasi marunti.

Daca nu te  simti confortabil intr-o anume postura, coboara  in Child’s Pose pana ce te simti pregatit sa reiei urmatoarea postura.

Asigura-te ca ai anuntat profesorul despre eventualele probleme de sanatate, operatii, sarcina sau orice alte particularitati. Yoga are aduce imbunatatiri majore prin beneficiile practicii, dar poate avea si contraindicatii, asa ca orice informatie speciala este binevenita.

Nu am un corp flexibil. Pot veni la yoga?

Nu trebuie sa fii flexibil ca sa mergi la yoga. Din pacate, aceasta este o asociere gresita.

Yoga este un intreg proces care detoxifica corpul, intareste musculatura, articulatiile si imbunatateste vizibil starea fizica. Mobilitatea, flexibilitatea si echilibrul sunt consecinte ale practicii.

Trebuie sa iau lectii de sanskrita pentru a veni la yoga? 🙂

Cu siguranta nu, posturile au denumiri in sanskrita si in engleza, de asemenea. In timpul clasei, sunt folositi termeni in sanskrita, care vor fi explicati, pe interesul tuturor.

Yoga este o calatorie spre sine, asa ca nu iti crea asteptari, nu te judeca, ci pur si simplu, bucura-te de oportunitatea de a petrece timp cu tine, de a te descoperi, de a te echilibra.

Bine ai venit la prima clasa de yoga!

Namaste!

Write a comment