Intentia mea inainte de a pleca in India a fost ca zilnic sa scriu despre ceea ce voi face aici. Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, nu am reusit sa fac acest lucru pentru ca nu am avut timp si nici conexiune pentru a posta.
Totul se intampla cu o asa repeziciune, incat nu-mi vine sa cred ca suntem deja in a sasea zi de festival.
Sunt 70 de profesori care au cursuri si speach-uri incepand cu ora 4 a.m., terminand dupa amiaza. Sunt multe cursuri care se desfasoara simultan si trebuie sa iau o decizie grea de fiecare data cand aleg la care dintre ele sa merg. Sunt atat de fericita ca sunt din nou la acest eveniment.
Am participat la cursuri diferite, stiluri de yoga atat de variate si abordari atat de diverse: meditatii OSHO, IYENGAR, kundalini, vinyasa…etc,etc
Sunt oameni veniti din toate colturile lumii: Egipt, South Africa, America,Brazilia, Turcia, Japonia, China,Europa, etc. Toata lumea este binevoitoare, zambeste, toti sunt fericiti si recunoscatori pentru faptul ca suntem cu totii prezenti la un eveniment de asemenea amploare, care reuneste yogacharyas(yoga teachers) si practicanti de yoga sub aceeasi umbrela, Festivalul International de Yoga de la Parmarth Niketan.
In fiecare dupa-amiaza, ultimul curs este de fapt Satsang, o intalnire in care unui maestru spiritual i se pun intrebari din public.
In doua dintre intalniri, invitatul a fost Mooji. Este o bucurie imensa faptul ca am putut fi prezenta in public sa ascult cuvintele pline de intelepciune ale lui Mooji.
Prima oara cand am fost in India a fost un adevarat soc fata de conditiile de aici. Din fericire, acum am trecut repede peste impactul conditiilor primitive. Camerele sunt foarte modeste, mancam cu totii intr-un cort imens care serveste drept loc de luat masa. Mancarea este foarte buna si sanatoasa, doar daca nu te gandesti la conditiile in care a fost pregatita :))))
Stau si ma gandesc cat de binecuvantati suntem cu totii ca avem la dispozitie toate conditiile pentru o viata linistita, ca beneficiem de toata tehnologia care ne usureaza munca, totul este facut in mare parte de masini si tot ne plangem de lipsuri, tot timpul vrem mai mult, cu orice pret. Nu ne este suficienta casa in care stam, vrem una mai mare si mai frumoasa, nu ne este suficienta masina care ne usureaza atat de mult viata, vrem una mai rosie si mai puternica.
Ne-am nascut cu toate aceste beneficii la dispozitie, fara ca macar sa cunoastem ce inseamna o viata cu lipsuri si cu toate acestea ne plangem.
Atat in aeroport, in documentarele puse pe tv-urile amplasate acolo, cat si aici, la Festival se vorbeste despre faptul ca in India inca exista procente incredibile de oameni care defecheaza in aer liber, despre cum femeile nu mananca si nu beau apa toata ziua pentru ca nu este sigur sa isi desfasoare nevoile fiziologice ziua. Autoritatile si corporatiile fac eforturi incredibile pentru a dota satele cu toalete publice. Se fac campanii de educatie a populatiei in ceea ce priveste spalatul pe maini si igiena. Este incredibil cat de in urma sunt si este absolut socant ce se intampla!
Sunt oameni pentru care electricitatea este un lux! Sunt oameni care dorm pe strazi, fiindca nu au case. Ziua umbla din loc in loc incercand sa isi procure mancarea, iar noaptea dorm pe oriunde reusesc.
Evident ca noi nu avem nici o vina ca ne aflam intr-o zona a globului in care lucrurile au evoluat si ca suntem aliniati conditiilor de viata normale si de bun simt pentru secolul in care ne aflam. Dar cred ca ar trebui sa constientizam mai mult cat de norocosi suntem si sa ne exprimam recunostinta intr-un mod mult mai profund pentru ceea ce avem si sa fim mai putin atasati de lucrurile materiale.
Ca si calatoria anterioara, in urma careia am venit cu ideea ca sunt recunoscatoare pentru faptul ca m-am nascut in Romania, sunt convinsa ca si aceasta perioada petrecuta in India imi va restarta complet toate conceptiile legate aspectul material al vietii.
Namaste!
