Iata ca cele 7 zile de festival s-au terminat. Parca aici trece altfel timpul.

A fost o saptamana foarte intensa, in care am invatat atat de multe lucruri. M-am bucurat cand am gasit o familie de romani: pe Alex si pe Alina Filimon. El preda yoga. Ne-am petrecut timpul impreuna si i-am apreciat foarte mult pentru curajul de a face aceasta calatorie.

Festivalul International de Yoga reprezinta o experienta completa si foarte complexa. In doar 7 zile, de dimineata pana seara, participi la cursuri diferite. Profesorii sunt atat indieni, conectati nativ cu yoga, cat si de alte nationalitati, cu o experienta vasta in spate, care de multe ori locuiesc in India mare parte a timpului. Ce iti poti dori mai mult decat sa intri in contact cu asemenea persoane care fac yoga aproape de cand s-au nascut, intr-un mediu sanatos, care studiaza ani la rand, practica zilnic iar la astfel de evenimente, impartasesc tot ceea ce stiu ei mai bine?

Toate cursurile la care am participat, vor aparea pe blog, in categoria “Certificate”. Asa cum va povesteam, s-au desfasurat foarte multe cursuri simultan si din pacate, trebui sa alegi unul singur la care sa mergi in acel interval orar.

Fara discutie, cursul cel mai apreciat de mine a fost al unei profesoare de yoga pe care am cunoscut-o anul trecut, Chandanni Miglino. Atat ea, cat si sotul ei, Chris Miglino predau de multi ani la festival.

Chandanni e din L.A, are o companie de produse ayurvedice si a infiintat o organizatie de caritate “ Chandanni Scholarship Fund” care sprijina copiii ce isi doresc sa invete yoga. Fapt pentru care, a adus la Festival, din fondurile stranse de aceasta organizatie, 11 copii din Brooklyn cu o situatie materiala dificila, din familii dezorganizate.

Copiii au participat la cursuri, au iesit la cina cu Mooji si le-au fost aratate imprejurimile, inclusiv un orfelinat in care traiesc foarte multi copii abandonati din cea mai joasa casta, care invata sa scrie, sa citeasca, sunt educati intr-un mediu institutionalizat, fara de care nu ar avea nici o sansa in viata.

Chandanni este o sursa de inspiratie, o apreciez atat de mult pentru ceea ce face, pentru cursurile ei, pentru lumina din jurul ei. Este o prezenta exotica, exprima bucurie prin tot ceea ce face, foarte spirituala si foarte ancorata in actiuni caritabile.A fost o adevarata placere sa particip la cursurile ei, sa o revad si sa ne imbratisam puternic.

Faptul ca in ultimele nopti nu am dormit din cauza furtunii si din cauza geamurilor care se loveau de pereti, faptul ca am racit destul de rau nu mi-a stirbit cu nimic bucuria de a fi in acest loc ales cu atat de multi oameni in jur. Mi-am invatat lectia acceptarii si consider ca toate experientele mai putin placute de aici sunt doar detalii trecatoare care vor face ca aceste amintiri sa fie amuzante la sfarsit. Important este spiritul de aici, experienta si informatiile pretioase pe care le-am acumulat in aceasta saptamana in ashram.

Ziua de 8 Martie a fost cumva in afara energiei din ashram: festivalul s-a terminat si toata lumea pleca acasa, la fel si aranjamentele speciale aduse pentru a infrumuseta acest eveniment. Dar acum e ok, e mai multa liniste, oportunitate si mai buna de introspectie si interiorizare.

Intre timp, am eliberat camera si m-am mutat in una si mai modesta, dar in care macar am LUXUL de a inchide geamul. Nu am o alta colega, deocamdata, ceea ce e foarte bine, pentru ca simteam nevoia sa fiu singura putin.

Seara am luat cina cu Chandanni si sotul ei, Chris. Am fost in Lakshman Jhula, la cateva minute de mers cu taxi-ul fata de ashram. Am mancat intr-un loc care arata nu foarte imbietor, Krishna Cafe. In mod normal, nu as fi intrat niciodata acolo. Cum ei vin de 14 ani in India, am avut incredere in alegerea lor. A fost o alegere foarte inspirata, iar privelistea, mancarea si compania…wow, wow,wow!!!

A fost o seara minunata, am povestit atat de multe lucruri, am ras si am savurat mancarea delicioasa.

Sunt o familie atat de frumoasa, au trei copii minunati si o multime de experiente de impartasit.

Ne-am lasat furati de povesti si  frumusetea momentului, iar la intoarcere nu am mai gasit taxi, asa ca am mers pe jos pana la ashram, aproximativ 20 minute, timp in care am fost invitata sa ii insotesc a doua zi de dimineata la “ Swami Swatantranand Ashram”, pentru un satsang cu Mooji.

Am acceptat bucuroasa si a doua zi de dimineata, ne-am intalnit in fata ashram-ului si dupa o binemeritata cafea, am trecut podul, am luat un tuk tuk si am plecat spre Mooji.

Drumul cu acest tuk tuk  mi se pare de fiecare data o adevarata aventura. Este incredibil cum se descurca soferii in acest haos, printre atatea scutere, taxi-uri, claxoane si multimea de oameni care exista pe strazile inguste din Rishikesh-ului.

Si de aceasta data, am absorbit toate cuvintele lui Mooji. Discipol al lui Papaji si devotat lui Ramana Maharshi, Mooji este o prezenta calda, cu o abordare amuzanta, care isi invita studentii sa sara in “focul” auto-cunoasterii. Oameni veniti din toate colturile pamantului pentru a afla raspunsul unei intrebari arzatoare…cata dedicare!

A incheiat aceasta sesiune de intrebari si raspunsuri cu o meditatie in tacere de 15 minute.

Ne-am intors in mare graba la ashram, pentru ca erau deja in intarziere, aveau un avion de prins.

Ce oameni frumosi si ce bine m-am simtit in prezenta lor! Ce energie, ce vibratii! Sunt minunati!

In timpul cinei, ne intrebam ce ne face sa tot revenim in aceasta tara, de care la prima vedere, am fugi mancand pamantul.

La mine este doar a doua experienta, dar ei vin aici de 14 ani la rand. Toti cei care vin, cu siguranta se intorc, pentru ca este ceva ce te cheama. E energia locului, si sunt conexiunile cu oamenii care se creaza dincolo de orice bariera.

M-am convins, inca o data de faptul ca ceea ce transcede dincolo de nationalitate, culoarea pielii, contul din banca sau mai stiu eu ce alte aspecte de care doar ignoranta ia seama, este frumusetea interioara. Frumusetea inimii intrece orice alta frumusete.